Slujba de sfințire a apelor la mănăstirea Hodoș-Bodrog

www.radiotimisoara.ro – 06.01.2019

O slujbă specială de Bobotează a fost oficiată astăzi la cea mai veche mănăstire cu viaţă monahală neîntreruptă din ţara noastră, aflată în judeţul Arad.  Potrvit unei tradiţii vechi de câteva sute de ani, preoţii sfinţesc şi apele râului Mureş.

Sute de pelerini au mers la mănăstirea Hodoş-Bodrog pentru a participa la slujbele de sfinţire a apei. Cu această ocazie s-au oficiat mai multe slujbe, printre care taina Sfântului Maslu, liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur şi Slujba Aghiasmei celei Mari.

După slujba oficiată în biserica mănăstirii, preoţii şi călugării împreună cu credincioşii obişnuiesc să meargă ape malulul Mureşului, unde seoficiază o slujbă specială de sfinţire a apei, inclusiv apa râului Mureș.

Mănăstirea Hodoş-Bodrog este considerată cea mai veche aşezare monastică din ţara noastră, cu viaţă monahală neîntreruptă. Prima atestare documentară a mănăstirii datează din anul 1177, iar informaţiile unor istorici vorbesc despre existenţa unor călugări greci încă din secolul al XI-lea.

Advertisements

Comments are closed.

%d bloggers like this: